Desi intotdeauna mi-a placut sa scriu, sa-mi astern gandurile...nu m-am hotarat pana acum sa-mi fac un blog. Bine..de fapt el e facut de ceva timp dar nu m-a atras asa mult sa scriu aici...nici nu stiu daca voi continua sa scriu pentru ca sunt mult prea obisnuita sa scriu in alta parte insa totusi, o prima postare as vrea sa existe!:)
De cand eram mai mica, imi placea sa fiu altfel...nu foarte altfel dar totusi altfel. Puneam pret pe unele lucruri ce pentru altii nu contau. Placerea de a scrie cred ca mi-am descoperit-o de mica...de cand am inceput sa corespondezi cu diverse persoane din tara. A inceput sa-mi placa atat de mult incat tin minte ca mi-am dat anunturi de corespondenta prin toate revistele ce le cunosteam:)) Postasul era innebunit de atatea scrisori cate primeam...uneori nici nu incapeau in posta, de aceea venea la usa si mi le inmana iar atunci avea ocazia sa-mi reproseze mai in gluma, mai in serios ca s-a saturat sa-mi aduca atatea scrisori. Scrisorile ce le primeam ma faceau extrem de fericita...as avea multe de spus despre acest subiect dar cred ca o sa scriu o insemnare doar despre asta. Deci cred ca de aici a inceput pasiunea de a scrie...faptul ca corespodam cu oameni necunoscuti pe care usor usor incepream sa-i cunosc, ma fascina extrem de mult. Si trebuie sa recunoastem ca o scrisoare e mult mai speciala decat un email scris cuiva. Ma gandesc ca de aici a pornit dorinta mea de cunoastere tot mai mare...sau probabil o aveam in sange de cand mama m-a nascut :) Usor usor s-a dus partea cu scrisorile ( din pacate)...a inceput moda folosirii internetului. Am fost fascinata si de internet la inceput...imi place la fel de mult sa cunosc noi oameni si intr-adevar pe internet puteai intalni o gramada de lume. Timpul a trecut...anii au trecut...am ajuns sa vorbesc si cu oameni din afara tarii. Era interesant sa vorbesc in engleza ( nu vorbeam foarte bine dar ma descurcam cat de cat), era interesant sa stiu ca vorbesc cu cineva la o distanta foarte mare de a mea...Si ca sa o mai scurtez si sa ajung la punctul urmarit...la un moment dat am inceput sa calatoresc, la inceput prin tara pentru ca mai mult nu imi permiteam si parca nici nu indrazneam sa visez. Apoi usor usor am inceput sa ies in afara tarii...Mi-am facut primul concediu in Bulgaria unde mi-a placut extrem de mult...apoi am ajuns sa vizitez cate putin din Ungaria, Austria...Toate aceste calatorii, faptul ca intalneam mereu lucruri noi, locuri noi ma fascina continuu...la un moment dat mi-am pus intrebarea "oare cum ar fi sa locuiesti in alta tara?..." Dar a fost destul de scurt momentul pentru ca in mintea mea eram convinsa ca nu o sa-mi parasesc tara, nu as putea sa las totul in urma...mi-ar fi prea greu sa stau departe de familie, prieteni etc...Dar totusi a venit momentul cand toate astea s-au schimbat. E normal ca gandirea si conceptiile mele in timp sa se schimbe. A venit momentul cand mi s-a oferit sansa sa plec din tara....in Scotia. Cine s-ar fi gandit la Scotia cand multi romani pleaca in Italia, Spania si intr-adevar si in Anglia care e langa Scotia...dar nu stiam pe nimeni sa fi plecat in Scotia. Dar tocmai asta ma atragea..."eu o sa fiu prima care pleaca in Scotia" ( dintre cei pe care ii cunosteam, normal). Recunosc ca am ales sa plec si pentru ca locul meu de munca atarna de un fir de ata...dar mai ales ca imi doream cu ardoare o schimbare si faptul ca voi pleca in alta tara sa locuiesc, era ceva "wow" pentru mine. Intr-adevar plecarea a fost un risc destul de mare asumat...Dar uite-ma aici de un an si 4 luni...cine ar fi crezut ca o sa stau asa mult ?! ...si cine ar fi crezut ca totul o sa mearga atat de bine?!...recunosc, sunt o norocoasa pentru ca puteam sa ma intorc in scurt timp acasa cu moralul la pamant insa nu a fost asa...ceea ce imi arata ca uneori in viata trebuie sa risti destul de mult daca iti doresti sa ajungi departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu